Eu am o teorie despre relaţii (adică dintre un băiat şi o fată, ca să fiu exactă, şi, da ştiu, am mai avut, probabil că o să mai am…). Adică, ceea ce ne omoară pe noi, fetele, nu sunt neeaparat problemele din respectiva relaţie, ci gândurile care încep cu „dacă”. 
       În primul exemplu vă pot prezenta situaţia înainte de o relaţie. Băiatul de care îţi place te-a ignorat total azi, ar trebui să te resemnezi, dar…”dacă el chiar mă place şi a fost o strategie de a-mi atrage atenţia?” (eu sincer vă spun că nici mie nu mi se mai pare că are sens ce zic). 

       Continuând (asta e o versiune, nefericită), ai pierdut cursa, o fată mai rapidă ţi l-a suflat de sub nas (zic mai rapidă, pentru mă gândesc la sentimentele voastre şi ale mele, corect ar fi să scriu că poate lui chiar îi place de ea şi nu de tine). Cu toate astea, tu, în loc să te resemnezi şi să treci mai departe, gândeşti „dacă lui nu-i place de ea, uite, (a se introduce aici scuza preferată)”. 
       Pentru al treilea meu argument, invit în scenă problema: nu te înţelegi cu iubitul tău, vrei să te desparţi de el. Dar ceva te împiedică. Iar acel lucru este un mic gând cu o coadă şi două corniţe care începe cam aşa „dacă se schimbă în timp…”. 
       Acum ar urma concluzia, în care-mi reiau ipoteza, dar, să fim sinceri, dacă nu sunteţi de accord cu mine până acum, nu o să vă conving în ultimele rânduri. Dar pot sa vă zic cum am ajuns la această concluzie: din multe şi interminabile discuţii cu prietenele mele, care, de fiecare dată, după ce eu sau altcineva le dădea răspunsul clar şi limpede, ele începeau cu „dacă…”. Acest „dacă” mi-a mâncat mulţi nervi de-a lungul anilor…  

  • Share/Bookmark