În a treia zi de Crăciun, m-am uitat la varianta din 2003 a poveştii Peter Pan. Peter Pan a fost întotdeauna povestea mea preferată, fără să îmi amintesc să fi văzut până acum vre-un film sau vre-un desen animat cu acest nume. Dar nu are happy end…şi de cum vezi sau citeşti povestea îţi poţi da seama că e scrisă de un adult… 
       Acum, să fim serioşi, ce copil ar vrea să plece dintr-un tărâm în care distracţia şi aventura sunt constante, grijile lipsesc cu desăvârşire şi, cel mai bine, nu trebuie să creşti niciodată? Eu ştiu sigur că nu aş vrea să plec. Nu-mi pasă ce zice Peter, că fetele sunt prea conştiincioase şi atente ca să cadă din pătuţ…eu aş cădea. Şi aş merge în Ţara de Nicăieri şi aş trăi cu Peter Pan şi Băieţii Rătăciţi. Dacă eu aş fi în locul lui Wendy nu aş vrea niciodată să mă mai întorc acasă. Şi nu mă refer aici doar la faptul că Peter s-a îndrăgostit de ea, pentru că, să fim serioşi, la 10 ani sau cât se presupune că au copii în poveste, noi copii nu ştim ce e aia dragoste. Sau cel puţin nu în modul în care este decrisă în povestea asta. Eu, la vârsta pe care o are Wendy, nu reproşam băieţilor că nu ştiu ce simt. Nu le ceream mai mult decât i-a oferit Peter: să mă înveţe să zbor şi să mă bat. Şi să-mi fie prieten. Ce pot cere mai mult la vârsta aia?
       Dar, nuuu! Adulţii trebuiau să ne înveţe că, la un moment dat, trebuie să ne maturizăm. Că trebuie să lăsăm în urmă fericirile copilăriei şi să ne luăm feţele de oameni serioşi. Să creştem, să devenim complicaţi, să suferim pentru ceva mult mai serios decât o jucărie stricată, să intrăm în rândul lumii. Eu am auzit de copii care abia aşteaptă să crească. Eu personal nu pot să îi înţeleg. Copilăria se presupune a fi cea mai frumoasă parte a vieţii. Toată lumea vorbeşte despre cum ar vrea să o aibă înapoi. Maturizarea înseamnă o viaţă din ce în ce mai complexă. Cu vorbe cu mai multe sensuri, jocuri sociale întortocheate, lipsă de sinceritate şi probleme. Adulţii sunt întotdeauna cei cu probleme: economice, sociale, politice. Cele mai multe, tot de ei cauzate. 
       Aşa că, m-am decis. Copil pentru totdeauna, împotriva unei societăţi care nu înţelege, cu Peter Pan până în pânzele albe!

  • Share/Bookmark