Sfântul Valentin a devenit o afacere foarte profitabilă la români. Cu mai bine de o săptămână înainte de evenimentul propriu zis, tarabagii s-au instalat la fiecare pas, mari afişe şi reclame anunţă diverse promoţii, evenimente cu ocazia sărbătorii sus numite şi bucureştenii, cu mic cu mare, au început goana după cadouri.
Sfântul Valentin, de altfel o sărbătoare de import şi, cum mi-a subliniat bunica mea, fără nici o legătură cu religia ortodoxă, este echivalentul Dragobetelui nostru. Acea zi din an când ai ocazia să îi spui persoanei iubite ce simţi. Unul din miturile pe care le-am citit eu despre acest Sfânt Valentin e cam aşa: în vremurile cînd creştinii erau încă persecutaţi în Imperiul Roman, soldaţilor li se interzicea să se căsătorească deoarece se credea că grija pentru familiile de acasă le-ar putea scădea eficacitatea pe câmpul de luptă. Acest Valentin era un preot, creştin aparent, care oficia aceste căsătorii interzise, evident în secret…mă rog mai departe ştiţi şi voi…a fost prins, a recunoscut fapta, a murit pentru ea…etc, a devenit sfânt, un sfânt care ar reprezenta iubirea dintre două persoane mai bine decât oricare altul.
Ce nu pot eu să înţeleg este de ce atâtea persoane au nevoie de o zi specială în an pentru a-şi mărturisi sentimentele? Ce e atât de special în legătură cu Februarie 14, de îi face pe oameni să îşi uite toate reţinerile şi să îşi declare iubirea? E mai specială marturisirea venind într-o anume zi? Iar cei care sunt deja într-o relaţie, chiar au nevoie să vină acastă zi pentru a recunoaşte că se iubesc? Nu e normal ca două persoane aflate într-o relaţie să ţină una la alta, în orice zi a anului? Nu e logic, de ce acele persoane se iubesc brusc mai mult pentru că e Sfântul Valentin?
Oricum…cu sau fără întrebările mele tâmpite, roade ale unei minţi plictisite, 14 Februarie este o zi plină de ciocolată, flori, inimioare, declaraţii romantice şi profituri mari pentru bucureşteni şi, de ce nu, pentru toţi românii.
  • Share/Bookmark